Povestea

Luca este băiețelul nostru de 6 7 ani care a fost diagnosticat cu AUTISM la vârsta de 3 ani. De atunci el duce o luptă continuă cu această necunoscută care necesită ore întregi de terapie, zile, săptămâni și – probabil – ani întregi de-acum încolo. Totul pentru ca el să poată spune într-o zi, fără nici un fel de ajutor:

Bună, eu sunt Luca!

Însă… nu e doar atât. Autismul este un fel de balaur cu 2, 3 sau chiar 5 capete, la care te uiți, ai vrea sa-l înțelegi și să-l îndrumi poate, pentru ca în final să îl răpui, dar nu știi de unde să începi. Te urmărește zi și noapte, ceas de ceas, secundă de secundă, în ideea că vei ceda pentru ca în final…

Probabil că așa văd eu lucrurile după atâția ani de încercări. Nu spun că e ceva ocult în toată treaba asta, cum ar spune soțul meu. Nici că nu e. Dar…

Luca nu vorbește. El doar articulează cuvintele, dând impresia că spune ceva. Ceva ce nu înțelege nimeni, cu excepția mea și a soțului (de multe ori). E căpos, e împotriva oricui și la orice, oricând, întotdeauna. Cu excepția parcului, evident. Ar sta în parc zi și noapte, mai ales în leagăn, unde poate chiar să doarmă un somn bun.

La terapie este, atunci când e odihnit, un adevărat exemplu. Când nu e odihnit, e aproape imposibil. Ah, am uitat, are și ADHD. Ce înseamnă? Înseamnă că poate alerga 4 kilometri fără oprire… Testat!

Corect, pe vârfuri. Și foarte rar pe talpă. Și da, e fascinat de lumină. Și de bec, chiar dacă e stins. Și dacă e stins, atunci el va aștepta mult și bine, privind spre acel bec, ca el să se aprindă.